Un număr de 31 de persoane vârstnice, internate într-un cămin de îngrijire a vârstnicilor din comuna Ţaga, judeţul Cluj, au fost depistate pozitiv, duminică, cu coronavirus, şi sunt transportate la spital la Cluj-Napoca după ce 5 angajaţi au fost infectaţi şi confirmaţi anterior.
Prefectul Clujului, Mircea Abrudean, a declarat, duminică, pentru Mediafax că restul de peste 20 de vârstnici internaţi, ale căror teste au ieşit negative, vor fi mutaţi într-o altă clădire.
”Un număr de 31 de persoane internate la căminul de îngrijiri a vârstnicilor din comuna Ţaga au fost depistate pozitiv cu coronavirus până acum, duminică, din cele 53 care au fost testate. Nouă cazuri sunt negative, dar mai aşteptăm rezultatele testelor şi în cazul altor persoane din rândul vârstnicilor. De asemenea, au mai fost confirmaţi 5 angajaţi ai căminului, de pe ture diferite, dar şi o persoană în vârstă care a decedat sâmbătă. Cei care sunt negativi vor fi mutaţi într-o altă clădire aparţinătoare complexului, până se face decontaminarea şi nebulizarea clădirii principale”, a spus Abrudean.
Potrivit acestuia, în ultimele două săptămâni au fost înregistrate la căminul din Ţaga circa 10 decese ale unor persoane internate care aveau vârsta de peste 80 de ani şi comorbidităţi, dar erau asimptomatici din punct de vedere al COVID.Personalul care a intrat în tură în urmă cu două săptămâni a fost negativ, astfel că nu au existat motive de suspiciune.
De la începutul anului, la cămin au murit 25 de vârstnici.
Centrul de vârstnici, situat în satul Sântioana, comuna Ţaga, a fost deschis în anul 2010 şi are o capacitate de 54 de persoane în camere de 2 sau 3 paturi.